Partru bărbați au plecat pe picioare de acasă în intenția de a ajunge într-un stat din vestul Europei, cu toate că aveau interdicție de intrare în spațiul Schengen.

Unul dintre migranți a fost prins de polițiștii de frontieră de la Moravița,duminică, în jurul orei 13, după ce intrase pe teritoriul României. Omul este un albanez în vârstă de 61 de ani care le-a spus polițiștilor că își dorea să ajungă într-o țară din vestul Europei.

Alți trei bărbați au fost prinși în aria de răspundere a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, însă la Oravița. Cei trei aveau vârste cuprinse între 24 și 31 de ani și veneau tot din Albania. Spre deosebire de albanezul de la Moravița, aceștia aveau și o interdicție de intrare în spațiul Schengen.

În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei patru bărbați fiind preluați de autoritățile de frontieră sârbe conform acordului de readmisie încheiat între cele două ţări.

Articolul precedentȘofer baut bine prins de polițiști la volan la Timișoara. Alte sute de amenzi date în weekend
Articolul următorȘeful Poliției Locale Timișoara a rămas fără permis. A condus cu o viteză teribilă în localitate