La două zile după ce la Timișoara a început o campanie de curățire a orașului, primarul Nicolae Robu a anunțat o nouă măsură ce poate ajuta la păstrarea curățeniei.
De joi pe străzile din oraș vor circula polițiști locali echipați în civil. Astfel se speră că vor fi prinși mai ușor nesimtiții care lasă gunoaie pe unde îi taie capul.
„Fac cunoscut că, începând de astăzi, polițiști locali în civil vor fi peste tot în oraș, mai ales în zonele cu multă lume și vor aplica amenzi usturătoare celor certați cu normele de civilizație, celor ce nu respectă orașul, nu-și respecta semenii! Nu cred că vreun roman aflat în vizită la Viena își permite să arunce ceva pe jos, acolo, știind ce amendă ar risca să primească! Ei bine, e timpul ca și la noi acasă, noi, românii, să păstrăm curățenia, unii din conștiință, alții din teamă de amenzi, fiecare cu ce i se potrivește!”, a anunțat primarul Nicolae Robu pe pagina sa de socializare.
Primarul le cere și părerea prietenilor virtuali legată de această idee printr-un sondaj, în care îi întreabă dacă sunt de acord cu amendarea drastică a celor care fac mizerie în Timișoara.
În această săptămână, în capitala Banatului a demarat o campanie de curățenie în cadrul căreia au fost mobilizați aproximativ 250 de angajați ai societăților din subordinea Primăriei, dar au venit să dea o mână și dețuinuți ai Penitenciarului Timisoara. Aceștia au ieșit pe străzile orașului, au început să măture și sa strângă deșeurile găsite. După îndepărtarea gunoaielor, cisterne cu apă spală străzile cu apă sub presiune.