Polițiștii Biroului Rutier Timișoara au descoperit, pe o stradă din oraș, un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a condus un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Ei l-au oprit la un control de rutină, pe strada Cozia din Timișoara, județul Timiș, și au văzut imediat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel în cauză, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.