Un șofer din Timiș a reușit să bată un record negativ și să se aleagă cu trei dosare penale, într-o singură noapte, pentru aceeași faptă: prins la volan fără permis.

Bărbatul, de 28 de ani, a fost oprit de poliție în cadrul unui control de rutină. Oamenii legii au constatat că nu are permis și i-au întocmit dosar penal. Câteva ore mai târziu a fost descoperit, din nou, la volan. Scena s-a repetat și a treia oară, doar că de data aceasta bărbatul a încercat să scape de echipajul de poliție și a fost urmărit aproape 50 de kilometri, până în Denta, undea a intrat cu mașina într-un gard. 

”In data de 09.02 a.c., politistii din cadrul Secției 3 Poliție Timișoara au efectuat un semnal de oprire unui conducător auto pe Calea Sagului acesta continuandu-si deplasarea. Echipajele au pornit în urmărirea acestuia reușind să-l imobilizeze pe raza com. Denta, unde conducătorul auto a parasit partea carosabila si a lovit un gard. In urma accidentului au rezultat doar pagube materiale”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Articolul precedentSoț și soție, căutați pentru omor în Belgia, prinși lângă Timișoara
Articolul următorȚuică și parfumuri false