Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la nivelul întregii ţări, atât de Crăciun cât şi de Revelion, iar ninsorile vor fi prezente doar la altitudini de peste 1.800 de metri, a declarat, joi,Elena Mateescu, director general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
„De sărbătoarea Crăciunului temperaturile se vor situa frecvent, la scara întregii ţări, între 6 până la 14 grade Celsius, cu cele mai mari valori în partea de sud, sud-est, dar şi în partea de vest a ţării. Din punct de vedere al cantităţilor de precipitaţii, probabilitatea de a se înregistra precipitaţii predominant sub formă de ninsoare este redusă”, a afirmat Mateescu pentru Agerpres.
Vremea va fi mai caldă decât perioada din calendar şi în Capitală, iar valorile termice vor ajunge la 12 grade Celsius în perioada Crăciunului, potrivit specialistului ANM.
„În Bucureşti vor fi 12 grade, o valoare cu 7-8 grade peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă din calendar. Aşa cum menţionam pentru zona de sud, sud-est a ţării, chiar şi în zona Moldovei, valorile de temperaturi caracterizează o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu diferenţe termice în jumătatea nordică. La nivelul maximelor, temperaturile vor fi cuprinse între 6 până la cel mult 10 grade, în timp ce în jumătatea sudică vor fi frecvent valori între 10 până la 13-14 grade”, a subliniat Elena Mateescu.
În ceea ce priveşte Anul Nou, meteorologii estimează o vreme mai caldă, în special în partea de vest şi de sud-est a ţării, cu temperaturi de până la 13 grade, iar pentru Capitală de 6-7 grade Celsius.
„În partea de vest, sud-est a ţării, acestea se vor situa frecvent între 10 până la 13 grade Celsius doar în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în Moldova şi în Transilvania vor fi valori între 5 până la 8 grade, cu 6-7 grade în Capitală. Duminică, pe 1 ianuarie 2023, minimele vor fi cuprinse între 0 până la 4-5 grade Celsius în regiunile extracarpatice, cele mai coborâte valori sub -5 grade Celsius fiind în depresiunile din estul Transilvaniei”, a explicat directorul general al ANM.