Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat percheziții domiciliare, în județul Timiș, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. 

În cauză, s-a reținut că bănuiții ar fi constituit, pe criteriul relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane.

Membrii grupului ar fi racolat mai multe persoane vătămate, profitând de starea de vulnerabilitate a acestora (familii dezorganizate și/sau o stare materială precară), pe care le-ar fi determinat, prin inducere în eroare, constrângere și amenințări, inclusiv prin acte de violență, să practice prostituția, sumele de bani astfel obținute fiind însușite integral de către grupul infracțional organizat. 

Ocazional, persoanele vătămate ar fi fost transportate și adăpostite într-un apartament închiriat, în municipiul Timișoara, în scopul exploatării sexuale, membrii grupului racolând clienți, prin intermediul unor anunțuri postate în mediul online.

Una dintre persoanele vătămate, recrutată prin metoda loverboy, ar fi fost transportată în Germania și determinată să practice prostituția în beneficiul membrilor grupului.

La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –  Serviciul Teritorial Timișoara au fost conduse, în vederea audierii, patru persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentVOLEI: România învinge Danemarca, în Golden League!
Articolul următorFinal de anchetă într-o tragedie: poarta de la intrarea în Timișoara care s-a prăbușit în timpul unei furtuni și a strivit un tânăr aflat în mașină