Aproape 1.000 de ateliere de reparații din toată țara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acțiuni complexe. Sancțiunile au depășit un milion de lei.
Au fost găsite neconformități legate de:
– efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizație tehnică;
– efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparații (una dintre condițiile legale privind admiterea și menținerea în circulație a autovehiculului, ulterior intervenției asupra unui autovehicul);
– păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare;
– prestatorii de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.
Așadar, RAR atrage atenția că reparațiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică. Dacă alegeți să vă reparați mașina pe principiul “ieftin și rapid”, într-o unitate improvizată, rețineti că nu aveți cum să verificați calitatea reparațiilor făcute, dar vă scad și șansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor.
”Evitați să mergeți pe recomandarea unui prieten când vreți să vă reparați mașina. Verificați cu prioritate ca service-ul să fie autorizat. În caz contrar riscați să primiți o pseudoreparație care poate fi un real pericol pentru securitatea voastră în trafic. Intervențiile în sisteme de siguranță ale autovehiculului sunt complexe și necesită obligatoriu piese și componente omologate”, spune Mihai Dogărescu – Sef Departament Supraveghere Piață – RAR.
Tocmai de aceea, controalele RAR au rolul de a stabili o stare de normalitate și legalitate în sfera serviciilor oferite posesorilor de autovehicule și de a-i încuraja să intre în legalitate pe cei care desfășoară activități de reparații în mod neautorizat.
Lista service-urilor autorizate, dar și categoria de lucrări pentru care este autorizat atelierul respectiv se regăsește pe site-ul Registrului Auto Român https://www.rarom.ro/?page_id=889.