Polițiștii au fost chemați să intervină, de urgență, pentru a aplana un scandal izbucnit între două familii de rromi. Ajunși la fața locului au constatat că un bărbat, aflat la volanul unei mașini, l-ar fi amenințat pe un altul că îl lovește intenționat cu autoturismul. Polițiștii de la Secția 3 s-au îndreptat spre casa șoferului iar acesta i-a întâmpinat ținând în mâini o rangă.

Polițiștii l-au somat să o lase din maini și cum bărbatul a refuzat, continuând să aibă o atitudine amenințătoare, oamenii legii, după somația de rigoare, au tras un foc de armă în plan vertical. Familiile celor doi bărbați de la care a pornit scandalul au început o ceartă zdravănă, presărată cu amenințări unii la adresa altora, dar și a polițiștilor. Aceștia au mai tras câteva focuri de armă și și-au chemat colegii în ajutor.

La fața locului au sosit polițiști, membrii ai forțelor speciale din IPJ și jandarmi, precum și un echipaj SMURD. Conflictul a fost aplanat iar cei de la care a pornit tot scandalul au fost duși la secție pentru audieri, unul dintre ei fiind reținut pentru 24 de ore.

Articolul precedentUn nou pasaj rutier se deschide la Timișoara
Articolul următorBărbat dat în urmărire generală, prins de polițiști în centru, la Timișoara