La Timișoara sunt căutate două statui dispărute. Fiecare dintre ele cântărește în jur de 900 de kilograme. Cele două opere de artă au împodobit fațada Palatului Culturii din centrul orasului până in anii 30, când aceasta a fost refăcută. Acum, cu ajutorul unor camere video de mici dimensiuni, statuile sunt căutate sub cărămida si travertinul care acopera fatada.

Clădirea care adaposteste Opera din Timisoara, teatrul National, pe cel maghiar si german, a intrat intr-un amplu proces de restaurare, vizată fiind fatada realizata intre anii 1934 -1936 de arhitectul Duliu Maniu. În fotografiile de epoca se observa insa doua statui de aproape trei metri inaltime, care strajuiau intrarea si care au disparut după acoperirea acesteia cu travertin. Acum, constructorul incearca sa afle daca nu cumva ele au ramas la locul lor si au fost doar acoperite.

Nu toată lumea este insă de aceeasi părere. Statuile, initial patru la număr, infățișând muze, ar putea fi pierdute pentru totdeauna, asemenea altor simboluri care impodobeau cladiri emblema ale Timisoarei. Arhitectii sunt de parere ca mai intati ar fi trebuit facut un studiu care sa indice eventuala prezenta a statuilor zidite, si abia apoi incepute lucrarile. Totodata, ar fi fost de folos consulatera arhivelor in care exista date despre lucrarile de renovare din anii 30. Palatul Culturii a fost construit în anii 1872 – 1875 și a fost proiectat de arhitecții Fellner și Helmer. În 1880, clădirea a ars și a fost reconstruită în același stil. În 1920 a ars din nou și, din nou, a fost reconstruită, în perioada 1923 – 1928. Actualul aspect dateaza din anii 1930.

Articolul precedentVreme rea în vestul țării. Grindină, vânt puternic și ploi torențiale
Articolul următorPrimul cartier fără garaje