Nu putea să mai stea pe propriile picioare, așa că s-a urcat la volan. Spre ghinionul său bărbatul a fost tras pe dreapta de polițiști.

Aventura unui tânăr de 36 de ani din Timiș a început sâmbătă noapte, când a început petrecerea alături de prieteni. În jurul orei 4 dimineața omul s-a hotărât să plece către casă, dar în loc să ia un taxi, s-a urcat la volanul mașinii personale. Omul a fost tras pe dreapta pe o stradă din Jimbolia, iar când agentii au simțit că bărbatul duhnea a alcool l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul a fost unul șocant pentru politisti, 1,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La o verificare mai atentă, polițiștii au descoperit că omul nici măcar nu avea permis pentru vreo categorie de autovehicule.

Tot în timpul controalelor din weekend polițiștii l-au mai prins pe un alt bărbat băut la volan. Omul a fost tras pe dreapta în Șag, iar în urma testării cu etilotestul s-a descoperit că omul avea 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului, iar în cazul celui prins la Jimbolia se adaugă și infracțiunea de conducere fără permis.

Pe lângă cei doi șoferi băuți, polițiștii timișeni au lăsat alți 65 de conducători auto fără permis și au împărțit 589 de amenzi.

sursa foto: someseanul.ro

Articolul precedentUn cântăreț îndrăgit de bănățeni s-a stins din viață într-un accident cumplit. VIDEO
Articolul următorZiua Brâncuși, sărbătorită la Bastionul Theresia