În această seară mai multe zone din județul Timiș, inclusiv Timișoara, s-au aflat sub cod galben vreme rea.
Conform meteorologilor în localitățile Timișoara, Recaș, Buziaș, Săcălaz, Ghiroda, Peciu Nou, Giroc, Moșnița Nouă, Sânmihaiu Român, Racovița, Topolovățu Mare, Belinț, Sacoșu Turcesc, Boldur, Șag, Chevereșu Mare, Remetea Mare, Pădureni, Parța, Bucovăț, Ghizela s-au semnalat : frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și averse.
La Timișoara, fenomenele meteo au oferit un adevărat spectacol pe cer. În timp ce o lumină sumbră de furtună cuprindea orașul, un curcubeu dublu a apărut acompaniat de tunete și fulgere.
Din fericire, vijelia a trecut rapid peste oraș, fără pagube semnificative.