Accident mortal pe șoseaua spre Cenad

accident noapte
Un biciclist a murit in apropiere de Becicherecul Mic, pe șoseaua care leagă Timișoara de Cenad.Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, mergea pe șoseaua spre Cenad sprijinit de bicicletă. În jurul orei 6.00, imediat după curba de lângă intrarea pe drumul secundar care duce la Dudeștii Noi, omul a fost lovit de o mașină. Se pare că șoferul l-a observant prea târziu și nu a mai putut să evite impactul. Conform informațiilor de până acum, bărbatul care a murit s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. În plus, nu avea vestă reflectorizantă și nici bicicleta nu era prevăzută cu dispositive care să o facă vizibilă în întuneric.După impact, șoferul mașinii a sunat la 112. Polițiștii au sosit la fața locului, la fel și Salvarea. Medicii nu au mai putut însă decât să declare decesul celui lovit de mașină. Polițiștii continua cercetările și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.(sursa foto: Info Trafic jud Timis)
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

