Ceremonii pascale catolice la Timișoara

ceremonie catolici
La Timișoara, catolicii au celebrat Joia Mare. La biserica din Josefin s-a desfășurat un eveniment aparte. Iosif Csaba PÁL, episcop de Timişoara, a spălat picioarele a 12 bărbați.
După această Jertfă Euharistică credincioșii au rămas în rugăciune, în linişte, momentul marcând clipele suferinţelor lui Cristos pe Muntele Măslinilor.În zilele următoare, programul ceremoniilor religioase este urmptorul
VINERI, 19 aprilie 2019, VINEREA MARE
Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan va oficia
Celebrarea Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos
începând cu ora 15.00 în biserica parohială din Timișoara VI Fratelia.
În cadrul acestei celebrări se citesc "Patimile şi Moartea Domnului nostru Isus Cristos" după Sfântul Evanghelist Ioan, va avea loc dezvelirea Sfintei Cruci, iar după celebrare, ulterior, programul în biserică va continua printr-o Adoraţie Euharistică ce va dura până la orele 21.00.
SÂMBĂTĂ, 20 aprilie 2019, SÂMBĂTA MARE
Celebrarea
VIGILIEI PASCALE (ÎNVIEREA)
va începe la ora 20.00, în biserica parohială ”Millennium” din Timișoara II Fabric
cu
ritualul
Sfinţii Focului
. Poporul va intra cu lumina nouă, binecuvântată, în biserică unde se va intona
Praeconium
-ul Pascal (
Imnul bucuriei pascale
)
. Va urma
Liturghia Cuvântului,
formată din mai multe lecturi şi Pasalmi din Vechiul şi Noul Testament, apoi
Sfinţirea Apei de Botez
,
înnoirea Promisiunilor de la Botez
şi apoi
Liturghia Euharistică
. La sfârşitul acesteia se va desfăşura
Procesiunea de Înviere
.
Celebrant principal va fi Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara
.
DUMINICĂ, 21 aprilie 2019,
SOLEMNITATEA ÎNVIERII DOMNULUI, SFINTELE PAŞTI.
Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, episcop de Timişoara
va celebra în
biserica parohială din Timișoara III Elisabetin
începând cu ora 10.00 Sf. Liturghie în limba maghiară.
LUNI, 22 aprilie 2019, LUNIA SFINTELOR PAŞTI
Sfintele Liturghii se vor celebra după programul duminical al fiecărei parohii, în parte.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










