CNAIR câștigă în instanță conflictul cu Ministerul Transporturilor. Curtea de Apel București a suspendat ordinul lui Miruță privind transferul proiectelor de infrastructură

FOTO: Arhivă
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut în instanță suspendarea ordinului emis de ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, prin care cinci proiecte importante de infrastructură urmau să fie transferate către o nouă companie înființată ca alternativă la CNAIR, și anume Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR).
Decizia a fost pronunțată de judecătorii Curții de Apel București și vizează inclusiv proiectul drumului expres Oradea–Arad, unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură rutieră aflate în pregătire.

Reprezentanții CNAIR susțin că ordinul ministrului a fost emis fără consultarea instituției și fără o dezbatere privind condițiile și termenele de predare a proiectelor către noua structură.
Totodată, CNAIR a reclamat și faptul că societatea care urma să preia proiectele are un număr mult mai mic de angajați decât compania-mamă, ceea ce ar putea genera întârzieri sau chiar blocaje în implementarea unor investiții considerate strategice pentru România.
Suspendarea ordinului amână, cel puțin temporar, transferul proiectelor majore de infrastructură către CNIR.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:26 - A murit cel mai bătrân român. A prins Unirea din 1918 și a fost veteran de război – VIDEO
- 16:23 - Ore de coșmar într-un tren spre Galați. Zeci de pasageri au rămas blocați în căldură, fără aer condiționat și fără toalete
- 14:46 - Autoritățile ucrainene se pregătesc pentru încă doi-trei ani de război. Kievul respinge informațiile și vorbește despre „dezinformare”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














