Actualitate· 2 min citire

Papa Leon, operat urgent la plămâni. Ce au descoperit medicii

Papa Leon/ foto: Profimedia

Papa Leon/ foto: Profimedia

Scris de Andreea Damian Publicat: 11 oct. 2026, 15:17

Papa Leon al XIV-lea va fi operat în zilele următoare pentru îndepărtarea unui nod pulmonar, descoperit într-un stadiu foarte timpuriu, a anunțat Suveranul Pontif.

Papa Leon a a anunțat duminică faptul că medicii i-au depistat o mică formațiune la plămân în timpul unui control medical recent și că va fi supus unei intervenții chirurgicale în această săptămână pentru a o îndepărta, transmite Reuters.

Aceasta este prima problemă de sănătate apărută pe durata mandatului pontifului în vârstă de 71 de ani. Vaticanul nu a precizat dacă se consideră că nodulul este malign.

Un nodul pulmonar este o leziune mică, localizată, care poate fi benignă. Societatea Toracică Americană afirmă că, în general, mai puțin de 5% dintre nodulii pulmonari se dovedesc a fi canceroși, deși riscul crește odată cu vârsta, dimensiunea și alți factori, precum fumatul.

Leon le-a spus pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru cu ocazia rugăciunii sale săptămânale de duminică că formațiunea este „bine localizată” și a fost depistată într-un stadiu incipient.

„Recent, în timpul unor examinări medicale, medicii au descoperit un nodul localizat în plămânul meu. A fost depistat într-un stadiu foarte incipient și este bine determinat”, a spus Suveranul Pontif.

„Medicii consideră că este recomandabil să se intervină, așa că, urmând sfatul lor, am decis să mă supun unei intervenții chirurgicale pentru a-l îndepărta”, a declarat el.

„Operația este deja programată pentru următoarele câteva zile”, a mai spus capul Bisericii Catolice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News