Concurs NASA găzduit de Timișoara

concurs NASA
Agenția Spațială a Statelor Unite, NASA, organizează un concurs în România. La competiție participă specialiști din mai multe domenii.
Concursul organizat de NASA are ca temă, în acset an, "Pământul şi Spaţiul!". Programatori, designeri, storytelleri, constructori, specialiști software sau pur și simplu cei pasionați de știință au acceptat provocarea. Evenimentul va avea loc în perioada 19-21 octombrie 2018, simultan în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Scopul este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane de pe întreg globul care pot găsi soluţii la aceste provocări.Cele 6 subteme ale celor două zile de competiţii care au loc simultan în oraşe din întreaga lume sunt: "Puteţi construi un/o ...", "Ajutaţi-i pe alţii să descopere Pământul", "Vulcanii, aisbergurile şi asteroizii", "Lumea are nevoie acum de ... ", "O lumină orbitoare" şi "Un univers de frumuseţe şi minuni".
Citește și:
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











