Actualitate· 3 min citire

CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI MEDIULUI, LA ROMSILVA

CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI MEDIULUI, LA ROMSILVA

CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI MEDIULUI, LA ROMSILVA

Realitatea de Timis
Scris de Realitatea de Timis Publicat: 18 feb. 2025, 13:42

Romsilva va avea un nou Consiliu de Administrație, anunță ministrul Mediului

Ministrul Mediului a anunțat, marți, că și-a trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva.

Mircea Fechet vrea să afle cuantumul lichidităților regiei care administrază pădurile și cum au fost gestionate fondurile acesteia.

"Romsilva are nevoie de un T zero. Începem prin a da pe față tot ce a fost pus, în zeci de ani, în cârca Regiei Naționale a Pădurilor. Am trimis Corpul de control la sediul central al Romsilva, ca să avem o imagine și mai clară, negru pe alb, a modului în care a fost administrată Regia, cel puțin în ultimii cinci ani.

Transparența e un principiu la care țin foarte mult, așa că vreau ca toți să știm exact ce lichidități sunt acum în vistieria Romsilva și cum au fost gestionate fondul de regenerare a pădurilor și cel dedicat construirii de noi drumuri forestiere. De asemenea, vom afla ce sume a plătit Regia pentru reparația și întreținerea drumurilor, atât în regim propriu, cât și cu firme specializate, dar și ce cheltuieli juridice a făcut", a scris ministrul pe Facebook.

"În maximum 10 zile, vom avea primele concluzii despre modul în care au evoluat anumiți indicatori macroeconomici din 2020 și până astăzi, vom înțelege ce s-a întâmplat la nivelul direcțiilor silvice din punctul de vedere al productivității și cheltuielilor de personal, iar apoi vom putea să analizăm în detaliu zonele - problemă.

Și voi lua noi decizii.

Sunt multe, foarte multe astfel de zone în care mi-ați semnalat că Romsilva a deraiat de la activitatea de bază, de administrare a pădurii; primesc în continuare, zilnic, zeci de mesaje din partea angajaților Romsilva, aproape județ cu județ, care îmi dau noi indicii despre cum a fost secătuită Regia, în timp ce pădurarii au fost lăsați să se descurce așa cum poate fiecare: fără haine, fără combustibil, fără mijloc de transport, însă cu aceleași sarcini de serviciu, ba chiar suplimentare. Îmi cereți un singur lucru: să facem dreptate, cu toată opoziția celor care au crezut că au înnodat ițele în beneficiul personal și pentru totdeauna. Nu dau înapoi, nu există cale de întors!", a adăugat Mircea Fechet.

Potrivit lui, în perioada următoare Romsilva va avea un nou Consiliu de Administrație.

"Am publicat pe site-ul Ministerului Mediului proiectul prin care intră în linie dreaptă selecția membrilor din CA-ul Regiei, pentru perioada 2025 – 2028.

Noua conducere a Romsilva va fi evaluată în funcție de 48 indicatori de performanță, financiari și nefinanciari, care, în măsura în care vor fi aplicați cu acuratețe și responsabilitate, vor asigura nu doar redresarea Romsilva, ci dezvoltarea Regiei la nivelul pe care îl așteptăm cu toții și pe care îl merită pădurile noastre.

CA-ul Regiei va da socoteală în funcție de cum va reuși să crească productivitatea muncii și marja netă a profitului, dar și în funcție de modul în care va scădea consumul de energie electrică și gaz față de anul 2024, cu ținte clare.

Totodată, membrii Consiliului de Administrație vor răspunde pentru deciziile pe care le vor lua pentru a îmbunătăți activitatea Romsilva și a îndeplini anumite obiective specifice", subliniază ministrul Mediului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate