Drum ca în palmă către o destinație turistică importantă din județul Timiș

inaugurare-drum-Masloc
Trei comune sunt legate de acum de un drum județean complet modernizat pe banii Consiliului Județean.Șoseaua care leagă Mașlocul, Remetea Mică și Charllotenburg a fost adusă la standarde de secol XXI. Partea carosabilă a fost lărgită la 6 metri, cu acostamente de 1 metru. Pe sectoarele unde drumul nu a fost suficient de lat s-au făcut lucrări de lărgire prin balast și piatră spartă, cu lățime de 1 metru și grosime de 0,55 metri.Odată cu lucrările de asfaltare au fost realizate și 28 de racorduri cu drumurile laterale sau cu proprietaăți ale locuitorilor din cele trei comune, au fost reproofilate șanțurile existente și au fost amenajate altele noi, din pământ, dar și din beton, pentru scurgerea apelor meteorice. Pe toată lungimea drumului au fost amplasate indicatoare rutiere vizibile și au fost făcute marcaje pe partea carosabilă.„Această investiție leagă două localități. Este vorba de comuna Mașloc și comuna Bogda. E important acest drum deoarece este un acces mult mai facil spre un obiectiv turistic, care să știți că este foarte căutat. S-au făcut și foarte multe videoclipuri în zona acestui obiectiv turistic. Discutăm de Charlottenburg, satul rotund din județul Timiș, pentru că acest drum județean leagă de fapt Mașlocul, Remetea Mică și satul Charlottenburg" a spus presedintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











