Incendiu violent în apropiere de Timișoara. Un bărbat a ajuns pe mâinile medicilor

pompieri-incendiu-casa (2)
Flăcările au izbucnit luni după-amiază la acoperișul unei case din comuna timișeană Sânandrei. Vecinii proprietarei au fost cei care au zărit focul și au sunat la 112, cu toate ca în imobil se aflau femeia și concubinul acesteia.La sosirea echipelor de intervenție flăcările cuprinseseră acoperisul casei pe o suprafață de aproape 200 de metri patrați. La fața locului au ajuns trei echipaje de pompieri și două ambulanțe SMURD. Una dintre acestea l-a preluat pe bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani și l-a transportat la spital, el având mai multe arsuri.Femeia a ajuns și ea pe mâinile medicilor după ce i s-a făcut rău."Incendiul s-a extins și la acoperișul locuinței învecinate, acestea fiind alipite. La locul intervenției s-au deplasat 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD, un ofițer și 17 subofițeri și o ambulanță SAJ. În urma incendiului a rezultat o victimă, bărbat de aproximativ 50 ani, care prezintă arsuri la nivelul membrelor. De asemenea, o femeie cu atac de panică a necesitat ingrijiri medicale. Bărbatul a fost transportat la spital", au transmis reprezentanții ISU Timis.Având în vedere că geamurile casei erau sparte, deși incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, politiștii nu exclud și posibilitatea ca incendiul să fi fost declanșat în urma unui conflict conjugal. La fata locului au ajuns și criminaliștii, care împreună cu pompierii urmează să stabilească cauzele exacte ale producerii incendiului.Pe durata intervenției pompierilor, circulația mașinilor a fost deviată pe drumul ce duce către localitatea Carani.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











