Începe cea de-a 24-a ediție a Festivalului Filmului Francez

Începe cea de-a 24-a ediție a Festivalului Filmului Francez
Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni
Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestațiile culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.
Pentru moment este prevăzut ca proiecţiile să aibă loc în spaţii deschise, dar sperăm să putem include cât de curând şi proiecţii în cinematografe, adaptând structura festivalului în funcţie de reglementările autorităților publice. Organizatorii pun accent pe siguranţa tuturor spectatorilor şi respectarea strictă a regulilor sanitare.
A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul « Le film français au féminin »/ « Filmul francez la feminin » şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța, începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat.
Filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses !, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse - în franceză « les muses insoumises » - aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.
În tematica festivalului - « Le film français au féminin », se înscrie și parteneriatul cu Rezidența FemArt, un proiect derulat de Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC). În cadrul Rezidenței, cinci regizoare din România aflate la început de drum vor participa la o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film din cadrul Festivalului, masterclass-uri și sesiuni de pitching, parțial găzduite de Institutul Francez din România la București.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 18:16 - Arestare de răsunet în Marea Britanie: Peter Mandelson, vizat într-o anchetă legată de Epstein”
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 17:37 - Pagube uriașe provocate de vremea rea: sute de șoferi afectați în Capitală și județul Ilfov
- 17:03 - Anchetă la București: psiholog acuzat de comportament sexual inadecvat față de paciente
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News

_3160d431a9.webp)




_fa0439aeae.webp)



