NICUȘOR DAN REFUZĂ DEZBATEREA

NICUȘOR DAN REFUZĂ DEZBATEREA
Comunicat al Clubului de Presă
– Comunicat al Clubului de Presă –
Conform unui comunicat anterior, opinia publică a fost informată, la fel ca și cei doi candidați prezidențiali, că există disponibilitatea ca, în numele jurnaliștilor din Clubul de Presă să organizăm o dezbatere, fie luni, 12 mai, fie marți, 13 mai, începând de la orele 18:00.
Formatul, fără a intra în alte detalii, permitea Clubului de Presă să propună cinci jurnaliști care să le pună întrebări candidaților referitoare la programul lor prezidențial, fiecare dintre cei doi prezidențiabili având posibilitatea ca, la rândul lor, să propună câte trei jurnaliști, care să adreseze întrebări în cruciș celuilalt candidat.
Clubul de Presă și-a arătat, de asemenea, disponibilitatea de a negocia detaliile cu cei doi candidați și de a asigura accesul tuturor televiziunilor la respectiva dezbatere pentru ca un public cât mai larg să poată fi informat asupra intențiilor acestora.
Din păcate, în ciuda demersurilor noastre repetate, domnul Nicușor Dan a ignorat cu desăvârșire această invitație. Ne-a desconsiderat și nu ne-a dat niciun răspuns. În consecință, considerăm că acesta refuză implicit o dezbatere, astfel încât ne declinăm intenția de a ne duce demersul până la capăt.
În numele Consiliului de Onoare,
Sorin Roșca Stănescu
10.05.2025
Citește și:
- 17:59 - Orbán acuză presiuni din partea Ucrainei: „Mi-au amenințat familia”
- 17:35 - Zelenski a ajuns la Guvern pentru discuții cu premierul Ilie Bolojan; ședința de Guvern pe proiectul de buget a fost amânată
- 17:18 - Trump: Oprirea programului nuclear al Iranului este „mai importantă” decât creșterea prețului petrolului
- 16:50 - CSM a dat aviz NEGATIV privind numirea Cristinei Chiriac în funcţia de procuror general! Numirea lui Marius Voineag la DNA, analizată într-o ședință viitoare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











