O speranță pentru tinerii care suferă de boli musculare progresive

boli musculare
Telemaratonul Speranței este o acțiune care vine în sprijinul tinerilor care suferă de boli musculare și neuromusculare progresive. Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, evenimentul va avea loc, în această primăvara, în 12 și 13 aprilie.
În cadrul programului se va derula spectacolul “Și noi suntem prietenii voștri” susținut de elevii din scolile și liceele timișene, momente artistice ale unor artiști ăndrăgiți, dar și dezbateri la care participă personalități din domeniul medical, social și economic. Fondurile adunate din donații vor fi folosite pentru acordarea de ajutoare material și bănești, de Paște, tinerilor bolnavi. Deasemene, mai mulți copii suferinzi din fmilii fără posibilități materiale vor avea parte de o minivacanță frumoasă. Alți bani vor merge într-un fond special pentru realizarea testelor genetice necesare pentru determinarea tipului de tratament a copiilor aflați în faza de debut a bolii. O altă prioritate o constituie fondul destinat sprijinirii familiilor unor bolnavi aflate în stiuații deosebit de dificile din punct de vedere material.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










