Polițiștii locali din Timișoara au depistat 29 de cerșetori și oameni ai străzii

1cersetori
În urma sesizărilor făcute de cetățeni dar și a patrulării pe străzile Timișoarei, polițiștii locali au descoperit doar în ultimele trei zile 29 de persoane care apelau la mila publică sau trăiau fără un acoperi
ș
deasupra capului.
Reperzentanții Poliției Locale fac precizarea că “față de anul trecut numărul cerșetorilor și oamenilor străzii a scăzut simțitor, în special în zona centrală, mulți dintre cei aflați în această situație retrăgându-se spre zonele mai mărginașe. Cu toate acestea, indiferent unde se află, polițiștii locali îi preiau din stradă, fiind aduși la sediul Poliției Locale, verificați și introduși în baza de date, majoritatea fiind depistați în mod repetat și apoi predați la centrele sociale.” Zonele în care au fost descoperiți cerșetori în ultimele zile sunt Parcul Dacia, Piața 700, Calea Martirilor, Calea Aradului, Piața Badea Cârțan, dar și în Piața Unirii, Victoriei, VV Delamarina sau Mărășești. De la începutul anului au fost preluate din stradă 627 persoane, din care 557 adulți și 70 de minori. Aceștia au fost predați centrului social de pe str. Telegrafului, minorii fiind predați către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și la centrul de pe str. I. Slavici. Ca de fiecare dată, polițiștii locali fac din nou apel către cetățeni să nu le mai ofere bani deoarece în acest fel îi menținem în stradă, mai mult, în acest fel fiind atrași în Timișoara și din alte zone ale țării. Mulți dintre aceștia sunt consumatori de alcool și de substanțe precum autolacul, unii au probleme din punct de vedere medical, motiv pentru care sunt deseori agresivi.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











