Program special de Sărbătorile Pascale în piața volantă de la Timișoara

piata-volanta-Timisoara
Timișorenii care nu au răbdare să stea la cozile interminabile din supermarket-uri și vor să își facă cumpărăturile pentru masa pascală de la micii producători vor avea o zi în plus în care să cumpere ce își doresc.Piața volantă de lângă stadionul Dan Păltinișanu, care este deschisă de obicei miercurea și sâmbăta, va mai fi deschisă o zi înaintea Paștelui. Anunțul a fost făcut de unul dintre consilierii locali care au inițiat proiectul pieței volante de la Timișoara pe pagina sa de pe o rețea de socializare.„La cererea producătorilor agricoli și a timișorenilor s-a luat decizia ca Piața Volantă Timișoara să fie deschisă și în ziua de vineri, 26.04.2019, între orele 7.00 și 18.00. Producătorii vă așteaptă cu bunătățile de sezon și suntem convinși că această decizie va aduce cu ocazia Sărbătorilor, gustul produselor românești, pe cât mai multe mese”, a scris pe pagina sa de socializare consilierul local Ștefan Sandu.Astfel, timișorenii care vor să își cumpere cele de trebuință de la producătorii locali o vor putea face în Vinerea Mare de lângă stadionul Dan Păltinișanu.Sursa foto: ziare.com
Citește și:
- 22:03 - Scandal între Primăria Generală și Consiliul Genereal pe tema scumpirii biletelor STB: proiectul revine pe masa decidenților
- 20:03 - Rețeta lui Sorin Bontea pentru drobul de miel. Trucul simplu care duce gustul de Paște la un alt nivel
- 19:56 - Va plăti Europa prețul războiului lui Trump împotriva Iranului? - analiză POLITICO
- 19:50 - Speriați de situația din Orientul Mijlociu, românii preferă să-și petreacă vacanța de Paște pe litoral și în stațiunile de munte
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











