Sentință în cazul porții ucigașe

poarta-cazuta-masina-2-700x336
Confom sentinței Curții de Apel Timișoara, poarta de intrare în oraș care, la furtuna din 2017 a căzut și a ucis un tânăr, a fost modernizată ilegal.
Primăria Timișoara a pierdut, în ultima perioadă, procesele cu Inspectoratul de Stat în Construcții. Inspectorii acestei instituții au întocmit procese verbale conform cărora poarta de intrare în oraș a fost modernizată fără a se respecta prevederile legale, iar reprezentanții primărilei le-au contestat. Valoarea amenzii pe care trebuie să o plătească primăria se ridică la 40.000 de lei.Structura metalică existentă deja pentru a marca intrarea în Timișoara a fost modernizată prin adăugarea de material care ar fi contribuit la prăbușirea ei, în timpul furtunii. O mașină aflată pe șosea a fost strivită iar tânărul aflat la volan și-a pierdut viața.Autorizația a fost emnisă în baza unei documentații incomplete, care nu conținea avizele și acordurile necesare și nu era verificată conform legii.Studentul care a pierit după ce, datorită furtunii, poarta cu pricina i s-a prăbușit pe autoturism, era din Reșița.Sursa:
Realitatea de Timiș
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










