Sute de amenzi aplicate în trafic

Sute de amenzi aplicate în trafic
Polițiștii de la rutieră au descoperit sute de șoferi indisciplinați
Timp de patru zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza județului Timiș, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Ei au aplicat 444 sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 139 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză şi 95 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.Totodată, au fost întocmite 4 dosare penale pentru infracţiuni rutiere.
Ca măsură complementară, au fost reţinute în vederea suspendării 52 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor sau conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 30 de certificate de înmatriculare.
Printre șoferii prinși în cadrul acțiunii s-a numărat un bărbat de 62 de ani care a fost descoperit, în Timișoara, în timp ce conducea având permisul suspendat și care s-a ales cu dosar penal. Conducătorii auto trebuie să fie atenți în weekend, atât pentru că polițiștii rutieri continuă acțiunile, cât și pentru siguranța lor și a pasagerilor aflați în autovehiculele pe care le conduc
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














