Timfloralis, cel mai parfumat festival din Timișoara, aproape de start

timfloralis-2018-3
Au mai rămas trei săptămâni până la deschiderea ediției 2019 a Timfloralis, iar organizatorii au stabilit în mare programul pentru cele 3 zile în care centrul Timișoarei va fi împodobit cu flori.Pentru prima dată în istoria festivalului acesta va fi organizat în 3 piețe ale Timișoarei, toate în zona centrală: Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Unirii.Zece floriști locali, naționali și internaționali, alături de angajați de la Horticultura și reprezentanți ai Facultății de Horticultură din Timișoara și ai Casei Studenților vor infrumuseța Centrul Istoric.Astfel, cele 22 de proiecte aprobate vor fi amplasate pe platoul din fața Operei (Piața Victoriei), în Piața Unirii și în zona centrală a Pieței Libertății, unde se vor regăsi și flori și produse florale oferite spre vânzare.Trei dintre orașele înfrățite cu Timișoara vor fi reprezentate în acest an la festival cu diferite proiecte. Este vorba despre Cernăuți (Ucraina), Rueil-Malmaison (Franța) și Novi Sad (Serbia).Festivalul Timfloralis se va desfășura în perioada 19 - 21 aprilie.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











