Timișoara are buget pe 2019. Între proiectele din acest an și-au făcut loc metroul, o fântână cântătoare, poduri și pasaje

sedinta-consiliul-local-timisoara
Bugetul pe 2019 al Timișoarei a fost votat în cadrul unei ședințe a Consiliului Local după discuții care au durat aproape două ore.Aleșii locali au discutat pe baza proiectelor din buget, au propus amendamente și în cele din urmă acesta ca trecut cu 17 voturi pentru și 9 abțineri, acestea din urmă venind din partea consilierilor PSD. Aceștia au anunțat în ziua plenului ca se vor abține de la vot.Printre amendamentele propuse de consilierii opoziției, și care nu au fost votate, au fost cele legate de amenajarea de parcari in zona centrală, de construirea unui spital nou și a unui stadion."Ați promis în 2012 că veți face 5 parcări mari, în zona centrală. Acum, ați cerut să se voteze împotriva a ceea ce ați promis dumneavoastră. Am cerut doar să se aloce fonduri pentru SF pentru parcări în centrul orașului. Un alt amendament este pentru alocarea de fonduri pentru realizarea unui SF pentru un spital nou în Timișoara, cu bani luați de la sectiunea de supraveghere video canal Bega. De asemenea, un alt amendament se referă la un studiu de fezabilitate pentru realizarea unui stadion ultramodern, cu bani mutați de la achiziție ambarcațiune", a spus consilierul ALDE, Laura Chindriș.Primarul Nicolae Robu i-a răspuns consilierului opoziției, explicând de ce nu s-au putut face investițiile amintite."Eu aveam informația că există aceste locații unde s-ar putea face acele parcări. Când am devenit primar, văzând care este realitatea acelor terenuri, din păcate am fost nevoit să tot încerc un schimb de proprietăți ca să ajungem să avem teren în zona Oituz. Nu am reușit, și nu putem să facem acolo parcare. Am avut teren în spate la Bega, l-am pierdut, am ajuns în instanță unde am câștigat, se va judeca la Înalta Curte recursul și dacă îl vom câștiga, vom face acolo o parcare", a spus primarul.O propunere cu care au fost de acord toți aleșii locali a venit din partea consilierului PSD Ioan Mateescu, cel care a propus amenajarea unei parcări, dar și a unui parc în zona străzii Lacului. Acestea ar urma să fie amenajare pe un teren de 2 hectare ce aparține municipalității.


Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News










