Un an de la marea furtună. Ce s-a schimbat în bine

furtuna
În urmă cu un an, în 17 septembrie 2017, județul Timiș era lovit de o furtună extrem de puternică. Furtuna a lăsat în urmă numeroase victime și pagube materiale însemnate.
Oamenii surprinși de furtună au fost mirați de rapiditatea cu care s-a propagat aceasta. De la câțiva nori la orizont și pale ușoare de vânt, în doar câteva minute, s-a dezlănțuit urgia. Puțini au fost cei care au apucat să se adăpostească. Vântul a smuls acoperișuri, crengi, copaci, panouri publicitare. În doar 15 minute, rafalele care au atins 90 de kilometri pe oră au făcut ravagii.Pentru că nu au existat avertizări numărul victimelor a fost foarte mare. Opt oameni și-au pierdut viața și 137 au fost răniți în vestul țării.La un an de la marea furtună, există posibilitatea ca oamenii să fie preveniți din timp în cazul producerii unor astfel de fenomene sau alte situații grave. Astăzi a intrat în faza de testare protalul de avertizare în situații de urgență ro-alert.ro. Scopul acestuia este avertizarea populației cu privire la fenomene meteo extreme, inundații sau chiar un atac terorist, prin telefonul mobil.
“Sistemul RO-ALERT va fi folosit doar pentru situaţiile extrem de grave, nu avem intenţia să folosim sistemul foarte frecvent pentru că atunci diminuăm interesul populaţiei. În plus devine foarte deranjant pentru că sunetul trimis de sistem atunci când se trimite un mesaj continuă să sune până se citeşte mesajul. Nu se opreşte sunetul.”
a declarat secretarul de stat în MAI și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.Sistemul va lansa avertizări atât în cazul unor situații potential periculoase, cum ar fi producerea unei viituri, dar și în cazul atenționărilor de tip now casting emise de ANM.
Citește și:
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











