Ursula von der Leyen vrea restricții dure pentru copii pe rețelele sociale: „Discuția nu mai poate fi evitată”

Ursula von der Leyer
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat un nou semnal de alarmă privind impactul rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților și a anunțat că Uniunea Europeană ia în calcul măsuri stricte pentru limitarea accesului minorilor la aceste platforme.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unui summit european desfășurat la Copenhaga, unde liderii europeni au discutat despre inteligența artificială și protecția copiilor în mediul online.
Von der Leyen a afirmat că problema vârstei minime pentru utilizarea rețelelor sociale „nu mai poate fi ignorată” și a sugerat că Bruxelles-ul ar putea veni în următoarele luni cu o nouă legislație în acest domeniu.
Potrivit acesteia, un grup de experți lucrează deja la un set de măsuri privind siguranța minorilor pe internet, iar concluziile ar urma să fie prezentate până în luna iulie.
„Vedem cât de rapid evoluează tehnologia și cum ajunge să influențeze fiecare aspect al copilăriei și adolescenței”, a declarat șefa Comisiei Europene în fața participanților la summit.
Mai multe state europene și alte țări din lume au introdus deja restricții sau interdicții privind accesul minorilor la platformele de socializare, iar Ursula von der Leyen nu a exclus ca Uniunea Europeană să adopte măsuri similare la nivel comunitar.
Discuțiile vin pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de efectele rețelelor sociale asupra sănătății mintale a copiilor, dependenței digitale și expunerii minorilor la conținut periculos online.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














