VAGONUL UNUI TREN DE CĂLĂTORI, CUPRINS DE UN INCENDIU, ÎN JUDEȚUL OLT

VAGONUL UNUI TREN DE CĂLĂTORI, CUPRINS DE UN INCENDIU, ÎN JUDEȚUL OLT
Incidentul s-e petrecut în zona localităţii Radomireşti din județul Olt
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu după ce un incendiu a izbcnit la vagonul unui tren de călători.Un tânăr de 25 de ani, care prezenta dureri de cap și amețeli, a fost monitorizat de echipajul SMURD sosit la fața locului. Acesta a refuzat transportul la spital. Incidentul vine la doar câteva ore după ce un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, din județul Covasna.
Bărbatul asistat la locul evenimentului a refuzat transportul la spital. Toate persoanele aflate în teren au fost evaluate și nu necesită îngrijiri medicale. Incendiul a fost localizat. Terenul își va relua deplasarea cu toți pasagerii. Încetează aplicarea planului roșu de intervenție.Incidentul s-e petrecut în zona localităţii Radomireşti din județul Olt.
Circulația feroviară, în condiții de iarnă. Nu sunt excluse întârzieri sau chiar ANULĂRI ale trenurilor: recomandările CFR
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, la faţa locului echipajele operative au intervenit cu şapte echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, două autospeciale de stingere, două microbuze şi un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:26 - Congresul SUA îl critică pe Donald Trump: „Nu-l mai lăsa pe Putin să te influențeze”
- 19:06 - Șeful FBI acționează în instanță revista The Atlantic: acuzații de informații „fabricate”
- 17:50 - Panică într-un magazin din Baia Mare: explozie în zona tehnică, clienți evacuați
- 17:30 - Gică Hagi, dezvăluiri emoționante despre ultimul mesaj primit de la Mircea Lucescu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














