ILIE BOLOJAN: ROMÂNIA NU VA TRIMITE MILITARI ÎN UCRAINA

ILIE BOLOJAN: ROMÂNIA NU VA TRIMITE MILITARI ÎN UCRAINA
La Paris, șefii de stat și de guverne și-au arătat disponibilitatea de a ajuta Ucraina
La Paris, șefi de stat și de guvern din țările care și-au arătat disponibilitatea de a ajuta Ucraina și-au încheiat discuțiile pe care le-au avut joi, în prezența președintelui ucrainian Volodimir Zelinski.
Potrivit Radio România Actualități, liderii Coaliției pentru Sprijinirea Ucrainei au exclus, în acest moment, ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei, considerând că, dimpotrivă, o înăsprire a acestora ar crește presiunea asupra Moscovei.
Gazda reuniunii de la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron, a ținut să sublinieze că cele 31 de delegații au convenit că vor continua să sprijine Ucraina și armata sa.
România a fost reprezentată de președintele interimar Ilie Bolojan, care a reiterat că România nu va trimite militari în Ucraina, dar așa-numitele forțe de garantare a păcii ar putea fi amplasate pe flancul estic, iar România va fi țară de tranzit.
Ilie Bolojan: Într-o situație ipotetică în care se ajunge la un acord de pace, s-a discutat despre posibilitatea unui plan, a unei analize privind forțele care ar putea să asigure o astfel de garanție. Aceste forțe nu ar ajunge sub nicio formă în zona liniei de front, ar putea fi localizate sau pe flancul de est, sau la o distanță mare de front pe teritoriul Ucrainei şi oricum, tranzitarea acestor forțe nu se va putea face decât și prin România, cel puțin cele prin zona de sud. Din acest punct de vedere, vom participa ca țară de tranzit, de hub, la aceste discuții, în așa fel încât Statul Major să știe care ar putea fi aceste planuri, pentru ca, dacă se ajunge într-o astfel de ipoteză, să putem fi pregătiți cu partea de infrastructură logistică.
Citește și:
- 09:28 - Ana Maria Păcuraru, interviu în exclusivitate din inima Chinei. Oficial chinez: ”Beijingul nu-și dorește război”-VIDEO
- 17:39 - Mark Rutte, impresionat de viteza cu care s-a mișcat România. Șeful NATO a dat exemplul Bucureștiului în fața aliaților
- 17:37 - Bolojan fuge din nou de jurnaliști și se enervează când i se pun întrebări incomode – VIDEO
- 15:39 - Guvernul recunoaște oficial că România poate pierde bani din PNRR- ANALIZĂ
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News













