Timișoara Saracens învinsă clar de CSM București în finala Cupei României. Bănățenii au rezistat o repriză

rugby-saracens-finala-cupa
Campionii României la rugby au pierdut primul meci important al primăverii jucat în compania celor de la CSM București.Prima parte a finalei jucate pe stadionul Dinamo a fost una foarte echilibrată, în care tarnsformeorii au fost vioara întâi. Bănățenii au fost cei care au deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă a lui Luke Samoa, pentru ca la numai câteva minute Vlaicu să readucă egalitatea. Tot Vlaicu a fost cel care a adus CSM-ul în avantaj după o altă lovitură de pedeapsă, iar timișorenii l-au pierdut pe Conache, ieșit accidentat. Saracens a revenit din nou pe tabelă cu un dropgol de la 50 de metri al lui Samoa și o lovitură de pedeapsă a aceluiași jucător. Vlaicu a fost cel care a stabilit scorul pauzei, 9-9, după o altă lovitură de pedeapsă.Repriza secundă a început tot echilibrat și același Vlaicu a mai pus 3 puncte pe tabelă. La un sfert de oră de la reluarea jocului, după greșeli repetate ale timișorenilor, bucureștenii au primit un eseu de penalizare, după care Rus a văzut galben, și campionii au rămas în 14 pentru 10 minute. CSM-ul a continuat să preseze, iar Baliashvili a mai reușit un eseu, iar transformarea lui Vlaicu a dus scorul la 24-9. În minutul 70 s-a iscat o bătaie pe teren, în urma căreia Mesake Doge și Omar Baliashvili au văzu fiecare câte un galben. În minutul 75, Florin Vlaicu a avut șansa să mai pună 3 puncte pe tabelă, însă cel supranumit "Americanu" a ratat și a rămas 24-9.Bănățenii au avut o răbufnire de orgoliu pe final, când după o grămadă de la cinci metri în terenul bucureștean a fost câștigată de timișoreni, Rupanu a scos pentru Simionescu, iar acesta a culcat balonul în terenul de țintă al echipei din capitală. Luke Samoa a ratat transformarea și s-a încheiat 24-14 în favoarea lui CSM București, care și-a păstrat astfel trofeul câștigat anul trecut.Pentru bănățeni urmează o altă partidă importantă la finele săptămânii viitoare, meciul tur din barajul pentru grupele Challenge Cup impotriva rușilor de la Enisei.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














