Sfânta sărbătoare pascală a adunat sute de timișoreni la Catedrala Mitropolitană. Oricum, mult mai puțini decât în alți ani. Traficul în zonă a fost restricționat, iar oamenii au luat lumină, conform tradiției.

Iubiți credincioși,

 

Hristos Domnul este desăvârșit în existența Sa ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, desăvârșit în ascultare, în jertfă și în iubire.

 

De unde am putea să luăm Pâine și lumină în această viață, de la Cine, dacă nu de la Hristos, Cel ce S-a jertfit din iubire pentru om?! Și-a dat viața Sa pentru noi și ne-a împărtășit atunci, pe Cruce, cu fiecare picătură de Sânge viață din viața Sa, ca noi să dobândim viața veșnică pe care o pierduserăm pe cărarea păcatului.

 

Fraților, Hristos ne-a învățat pe Golgota cum să murim, cum să răbdăm, pe cine să iubim și să-i iubim chiar și pe vrăjmași. Cum să murim?! Împăcați cu semenii noștri. În mormânt ne-a învățat cum să înviem și că giulgiurile în care vom fi înveliți vor rămâne aici, neluând cu noi nimic. Ne-a mai învățat Hristos că mormântul nu este casa veșniciei noastre, ci doar o poartă spre Împărăția iubirii lui Dumnezeu. Ne-a mai învățat Hristos să nu ne fie teamă atunci când vor pune peste mormântul nostru o piatră grea, că El va ridica acea piatră, când va veni întru slava Sa, înconjurat de cetele îngerești (cf. Matei 25, 31).

 

Iubiți frați, să rămânem în nădejdea învierii noastre care își are izvorul în Învierea lui Hristos Domnul. Cei care nu credeți în Înviere, să știți că nu vă veți putea ascunde într-un mormânt, sub o lespede grea de marmură; și pe aceea o va ridica Iisus Hristos. Nimeni nu se va putea ascunde de Învierea cea de obște. Să ne chivernisim viața întru neadormită trezvie, trăind în noi Evanghelia lui Hristos Cel Înviat.

 

Fraților, semănați lumină din lumina Învierii lui Hristos și din a Lui Sfântă Evanghelie și să păzim de orice întinare nevăzutul din noi.

 

Iubite frate creștine, când plângi cu lacrimi de pocăință, să știi ca acestea înrourează crinii cerului.

 

Hristos i-a spus tâlharului pe cruce că nu Se va întoarce fără el în Rai și adevărat lucru este acesta. Și nouă ne-a promis că, de vom deveni fii ai luminii, și nouă ne va deschide ușa Raiului: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii” (Ioan 12, 36). Să nu punem la îndoială niciun cuvânt din Evanghelia lui Hristos: Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35).

 

Fraților, Sfântul Ioan Damaschin, în scrierile sale, ne îndeamnă fierbinte să credem cu adevărat în învierea morților. Învierea omului”, spune el, este starea a doua a celui căzut”. Moartea este definită de Sfântul Ioan Damaschin ca o despărțire a sufletului de trup” și trage apoi o concluzie atât de logică, zicând că învierea omului este unirea sufletului cu trupul și a doua stare a omului”. Sufletul omului este nemuritor, trupul este muritor, dar Dumnezeu Care l-a creat pe om trup și suflet, vrea să răsplătească și trupului și sufletului pentru cele săvârșite în această viață.

 

Cât de mare este taina omului și cum Dumnezeu nu vrea să o strivească!, a transmis în Pastorala de Sfintele Paști , Ioan, IPS Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al Banatului

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentMarea Britanie a trecut la raționalizarea uleiului. Ucraina era principalul furnizor
Articolul următorMesajul președintelui UMPMV, general (r) Gabriel Oprea, de Paște: Fie ca iubirea Lui Hristos pentru oameni să ne facă mai înțelepți