Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara pregătește încă un spectacol-lectură din seria proiectelor educaționale Teatru la bibliotecă.  

Textele montate pe scena teatrului sunt preluate și interpretate de elevi și studenți în spații neteatrale. Spectacolul-lectură „Buzunarul cu pâine” ,susținut în limba română, va avea loc joi, 14 martie 2019, ora 18.00, în Aula Bibliutecii Centrale Universitare.

Textul îi aparține celui mai important dramaturg român contemporan, Matei Vișniec, și vorbește despre întâlnirile „cu hazardul”. Premiera la Teatrul Maghiar a avut loc în 29 aprilie 2018, fiind un spectacol în limba maghiară, interpretat în Sala Studio de Kiss Attila și Molnos András Csaba. Un cadru cu o fântână, doi oameni și un câine. „Nu mârâie, nu clepfăie, nu nimic.” Dar, „cine nu clepfăie e mort”.

Spectacolul-lectură este realizat într-un parteneriat extraordinar cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” și Serviciul de Probațiune Timiș (Direcția Națională de Probațiune). Distribuția: studenții Cristian Ciocîrlie și George Mădălin Tudor. Regia îi aparține lui Victor Dragoș, iar coordonarea proiectului este asigurată de Daniela Șilindean. Intrarea la eveniment este liberă.

Articolul precedentAccident violent la ieșire din Timișoara. Un șofer a rămas încarcerat
Articolul următorCu TIR-ul prin oraș