Punctul muzeal de la Parţa, care va adăposti o replică a sitului arheologic din perioada neolitică din localitate, unic în Europa, a fost finalizat şi din acest an va intra în circuitul turistic, în urma unei investiţii derulate în cadrul unui program transfrontalier cu Serbia, în valoare de peste 660.000 de euro.

Pentru partenerii români, Consiliul Judeţean (CJ) Timiş şi Muzeul Naţional al Banatului, proiectul a prevăzut proiectarea şi construirea punctului muzeal la Parţa, care va găzdui o replică a sanctuarului neolitic descoperit pe malul Timişului, în anii ’70 ai secolului trecut.

„Noile puncte de interes arheologic vor fi incluse într-un produs turistic transfrontalier care va include şi o hartă cu trasee de ciclism, produs care va fi promovat la târguri şi către agenţiile de turism. Facem progrese semnificative atât în ceea ce priveşte oferta pentru turişti, cât şi în accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea judeţului Timiş”, a punctat liderul CJ Timiş, Alin Nica.

Pe lângă replica sanctuarului neolitic, punctul muzeal de la Parţa va aduce în atenţia publicului diferite expoziţii legate de săpăturile arheologice de la Parţa şi va atrage turiştii prin designul deosebit al acoperişului care este susţinut de forme de lemn construite din buşteni de răşinoase de 10 metri, dintr-o singură bucată.

Construit pe o suprafaţă de 500 metri pătraţi, punctul muzeal este amplasat într-o zonă cu acces facil în centrul localităţii Parţa.

„Vizitatorii vor vedea o replică a acestui sanctuar unic în lume, prin care putem afla cum au folosit strămoşii noştri de acum 12 mii de ani o locaţie pentru a se ruga şi pentru a face diferite ritualuri religioase. Originalul se află în Muzeul Naţional al Banatului (MNB) şi ar trebui mutat şi acesta (în noul punct muzeal, n.r.)”, spune directorul MNB, Claudiu Ilaş.

Situl arheologic de la Parţa este cunoscut prin descoperiri de materiale arheologice încă din a doua jumătate a secolului XIX. Sanctuarul a fost descoperit prin dezvelirea statuii monumentale care s-a remarcat imediat ca element arhitectonic de excepţie. Rezultatele investigării arheologice au demonstrat existenţa a două etape principale ale sanctuarului, suprapuse, ambele aparţinând neoliticului mijlociu, din care al doilea avea două etape de refacere. Sanctuarul din etapa iniţială a fost probabil incendiat şi refăcut ulterior, sub forma unei unei clădiri cu mai multe încăperi ridicate în jurul unei statui monumentale care a fost realizată din pământ nisipos acoperit de o lipitură de pleavă. Elementele conservate ale sanctuarului au fost integrate unei reconstruiri a acestuia în una din sălile Castelului Huniade, dar dimensiunile sălii nu au permis reconstruirea la scară reală a sanctuarului.

”Unicitatea sanctuarului de la Parţa ţine de particularităţi culturale. Suntem unici prin faptul că aspectul cultural care se află la Parţa este unic, dar unicitatea ţine şi de un stadiu al cercetărilor. Mai există sanctuare în Europa, dar Parţa este un loc special pentru că sunt mai multe monumente cu funcţiune spirituală acolo, foarte multe obiecte care ţin de domeniul acesta spiritual de la Parţa. Este şi o săpătură foarte mare care s-a făcut acolo şi se pot expune mult mai multe lucruri într-un muzeu dedicat neoliticului”, a evidenţiat fostul manager al MNB, Leopold Ciobotaru.

Conform acestuia, în judeţ există mai multe sanctuare, de notorietate fiind cele de la Uivar şi Corneşti, fiecare având particularităţi proprii. El a mai precizat că mai ales turiştii străini sunt atraşi de sanctuarul de la Parţa.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCine sunt bugetarii cu salarii de lux vizați de supraimpozitare – Câți români au venituri de peste 25.000 de lei și în ce domenii lucrează
Articolul următorCARAVANA ANTIMAFIA – prima oprire: județul Tulcea. Anca Alexandrescu: Dimensiunea MAFIEI și a FURTULUI este uriașă. Vom continua campania până în 2024