Faza a IV-a a Cupei României a adus dueluri echilibrate pentru cele două echipe din Timișoara, însă doar una s-a calificat mai departe și poate întâlni în faza următoare o grupare de Liga 1.

ASU Politehnica a jucat în deplasare în această fază a competiției knock-out împotriva rivalei din Banat, CSM Reșița. Derby-ul Banatului a fost o partidă echilibrată în care s-a înscris un singur gol. În minutul 37, la un corner de pe partea stângă al reșițenilor, balonul a ajuns la Vlădia, acesta a deviat mingea până la Săulescu, care a trimis în plasa porții timișorene. Cu toate că faze de poartă au mai fost până la finalul meciului, CSM Reșița a reușit să își mențină avantajul de pe tabelă și a trecut în faza următoare.

Timișorenii vor avea oportunitatea revanșei peste 10 zile, pe teren propriu, când este programat duelul direct din campionat.

Timișoara va avea o reprezentantă în 16-imile Cupei României. Ripensia Timișoara a fost condusă cu 1-0 de CSC Ghiroda și Giarmata Vii încă din minutul 34, după reușita lui Mancaș. Roș-galbenii au revenit însă în partea a doua a jocului. Mai întâi au egalat la 3 minute de la reluare prin Caius Lungu, pentru ca în ultimele minute ale meciului Voinea și Popovici să înscrie câte o dată și să o ducă pe Ripensia în 16-imi.

Astfel, Ripensia Timișoara ajunge pentru a treia oară de la reînființare în 16-imile Cupei României. În precedentele participări în această fază a întrecerii timișorenii au obținut o victorie și au fost eliminați o dată. În sezonul 2013-2014 bănățenii au jucat în 16-imi cu Universitatea Cluj, de care au trecut cu 2-1, fiind eliminați în optimi de Pandurii, iar în sezonul 2015-2016 s-au oprit în 16-imi, fiind învinși de Viitorul Constanța.

Articolul precedentAccident feroviar în Timiș
Articolul următorCiocnire violentă într-o intersecție din Timișoara. Motociclist grav rănit