Joi, la primele ore ale zilei, s-a dat startul la transportul în comun cu vaporașele la Timișoara. Odată cu aceasta inaugurare orașul de pe Bega are cinci subsisteme de transport pe care le pot folosi timișorenii: tramvai, autobuz, troleibuz, bicicleta și vaporaș.
Timișoara a devenit astfel singurul oraș din România cu transport public de persoane pe cale navigabilă.
Primul vaporaș a plecat din statia de la Catedrala Mitropolitană în jurul orei 8 dimineața, iar de aici vaporașul circulă până în zona Uzinei de Apă a orașului.
Trei vaporașe vor circula de luni până vineri în intervalul 7.30-18.00, între cele 9 stații. În prima zi de circulație s-au aflat pe apă vaporașele Decebal, Burebista și Glad, iar celelalte 4 ambarcațiuni ce pot asigura transportul în comun sunt păstrate de rezervă.
Prețul unui bilet este de 1 leu, însă timișorenii care beneficiază de gratuități la transportul în comun vor avea și pe vaporașe. Tichetele vor putea fi cumpărate de la chioșcurile Societății de Transport Public Timișoara, dar și direct pe ambarcațiuni de la un angajat taxator.
Programul de circulație al vaporașelor este afișat în stațiile acestora, iar în weekend ambarcațiunile vor avea program de plimbare, nefiind folosite pentru transport în comun.
Vaporașele au început să circule pe Bega din 3 august, de Ziua Timișoarei, după ce reprezentanții Primăriei au primit toate avizele pentru a putea lansa vapoarele la apă. De atunci, timișorenii s-au putut plimba zilnic cu vaporașele, însă doar în regim de agrement, în zona centrală a orașului.
Vaporașele, 7 la număr, au fost achiziționate de Primăria Timișoara în cadrul proiectului european în urma căruia au fost reabilitate malurile Canalului Bega. Ambarcațiunile au costat aproximativ 2 milioane de euro, bani proveniți de la bugetul local.