Polițiștii locali acționează permanent pentru luarea măsurilor legale în cazul autovehiculelor care nu respectă prevederile privind accesul, oprirea și staționarea pe străzile destinate exclusiv pietonilor, fiind aplicate numai în ultimele două luni un număr de 573 sancțiuni contravenționale în aceste zone.

Unul din demersurile efectuate pentru reglementarea situației a fost modificarea HCL 371/2007 prin adoptarea în 14 iunie 2022 a HCL 262, care va intra efectiv în vigoare în data de 2 august 2022. Astfel, având în vedere că autoritățile locale se confruntă cu probleme cum este cea a parcării pe spațiile verzi, parcuri și zone pietonale, neexistând posibilitatea legală de ridicare a acestora, întrucât conform prevederilor OUG nr. 195/2002 măsura tehnică administrativă a ridicării se dispune doar asupra vehiculelor staționate doar pe partea carosabilă, prin Legea nr. 273/2020 pentru modificarea și completarea OG 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, s-a acordat competență poliției locale de a dispune măsura tehnică-administrativă a ridicării vehiculelor dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale.

Drept urmare, Poliția Locală Timișoara atrage atenția că, pe lângă sancțiunile cuprinse între 500-1000 lei pentru persoanele fizice și 1000–2000 lei pentru persoanele juridice, prevăzute în actul normativ adoptat, se va trece și la ridicarea autovehiculelor depistate staționate în aceste zone.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentProgram prelungit la Centrul de Evaluare a pacienților COVID de la Spitalul “Victor Babeș”
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Ce este SINAXARUL – Puțini credincioși știu importanța deosebită a acestei cărți