Începută încă din 2010, povestea primei săli polivalente a Timișoarei s-ar putrea încheia în acest an.

Proiectul care a demarat în urmă cu 8 ani este al Universității Politehnica din Timișoara, pe vremea când Nicolae Robu era rector al instituției, iar primăria orașului a semnat pe parcurs un parteneriat cu Politehnica pentru a finaliza sala. După ce ani de zile nu s-a mișcat o cărămidă la sala de lângă Baza Sportivă 2 Politehnica, lucrurile intră pe făgașul normal, iar muncitorii vor începe din nou să lucreze la ridicarea sălii.

Sala de langa Baza 2 Politehnica va avea 2500 de locuri.

S-a semnat contractul pentru continuarea lucrărilor. Nu e înghesuială la astfel de lucrări. Avem o problemă. Organizăm licitații și nu vine nimeni. Licitația aceasta a fost organizată de Politehnică. Eu am început acea sală și am dus o foarte departe. În câteva luni se poate finaliza. Ea a ajuns într-un stadiu foarte avansat, când din motive ce țin de firmele implicate, lucrurile nu au mai mers. Prima parte a mers foarte bine, s-a ridicat spectaculos. UPT a fost interesată de continuarea lucrărilor până la finalizare, dar independent de interesul instituției, au apărut probleme cu firma. Deși prin parteneriatul semnat între PMT și UPT problema financiară a fost rezolvată, nu s-a mai lucrat, ca să poată fi folosiți banii pe care CLT a hotărât să îi aloce, urmând ca sala să fie o coproprietate a celor două instituții. De atunci s-au întâmplat multe, s-a impus să se mai intervină la ceea ce era făcut, și abia acum s-a ajuns să se semneze un contract de continuare a lucrărilor la acea investiție. Eu sper ca în 2019 acea sală sa fie dată în folosință și cred că pot adăuga că nu are nimeni motive să își dorească mai mult ca mine„, a declarat primarul Nicolae Robu.

Până la finalizarea lucrărilor la această sală, timișorenii care iubesc sportul vor trebui să meargă să își încurajeze favoriții tot în bătrâna sală Constantin Jude, ajunsă la 51 de ani de existență. Aici evoluează echipele de primă divizie de handbal, baschet și fotbal în sală ale orașului.

In oras mai sunt functionale si alte sali, insa aici joaca echipe de ligi inferioare din volei, baschet sau handbal, si chiar si acestea au nevoie de reparatii serioase.

Articolul precedentFetiță agresată sexual de tanar la Timișoara
Articolul următorSpărgător de mașini prins după două lovituri, la Timișoara