Cinci tineri, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore pentru trafic de droguri de risc și mare risc. 

“În fapt s-a reținut că, în perioada 2016 – 2019, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații C.C., M.D.G., H.S.F., L.A.I. și W.A. au achiziționat cantități importante de droguri de risc și mare risc, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Timișoara, obținând astfel importante beneficii materiale.  La data de 05.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiş, la locuințele folosite de inculpați.”, se arat[ ]ntr-un comunicat DIICOT.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2,5 kilograme de cannabis, 500 comprimate de ecstasy, aproximativ 20 de grame de amfetamină, precum și sume de bani.

În cursul zile de azi, inculpații urmează să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

Articolul precedentUn nou test medical pentru obţinerea sau reînnoirea permisului auto
Articolul următorPregătiri de iarnă pentru drumurile timișene