În această dimineață în jurul orei 05.45, Detașamentul Arad cu o autospecială de stingere, cu sprijinul SVSU Vinga si ȘAGU cu câte o autospecială de stingere a intervenit între localitățile Sagu si Vinga la un incendiu ce se manifesta la locimotiva trenului INTERTEGIO 2602 Arad – Timișoara, trenul avea în componența 2 vagoane.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta la partea partea din față a locomotivei, violent cu flacăra deschisă. A fost solicitată echipaj de la CFR pentru scoaterea locomotivei de sub tensiune. Locomotiva a fost decupată de la vagoane, călătorii fiind coborâți din tren.
Până la sosirea echipei specializate de la CFR s-a acționat doar pentru protecție.
Incendiul a fost stins în jurul orei 09.00, în acest moment echipajele acționând pentru răcire a interiorului.
Călătorii și cele 2 vagoane au fost transportați în gara din localitatea Șagu. Nu s-au înregistrat victime, cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.