Accident pe pe o șosea intens circulată care leagă județele Timiș și Hunedoara. Un bărbat și-a pierdut viața în urma accidentului.

Evenimentul rutier a avut loc la ieșire din localitatea timișeană Margina către Deva. Conducătorul unui tir cisternă circula către Deva, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor. Tirul nu s-a răsturnat, însă a rămas pe marginea drumului sub formă de L.

Șoferii care au trecut prin zonă au sunat la 112 și au anunțat accidentul. La fața locului au ajuns reprezentanții poliției și salvării, care l-au găsit pe șofer în cabina tirului. Din nefericire bărbatul era mort.

La prima vedere se pare că bărbatul a suferit un infarct, însă medicii legiști urmează să stabilească cu exactitate cauza decesului bărbatului.

sursa foto: Info Trafic jud. Timiș

Articolul precedentVă petreceți Crăciunul la munte? Verificați care sunt zonele sub cod galben
Articolul următorAtenție, șoferi! Camioanele nu vor putea circula pe teritoriul Ungariei în zilele următoare