Un poliţist de la Brigada de Operaţiuni Speciale Timişoara a ajuns la spital, după ce s-a împuşcat în barbă, cu arma din dotare, în locuinţa sa. 

”La data de 25 noiembrie a.c., poliţiştii din Timiş au fost sesizaţi de către medicii Spitalului de Urgenţe Timişoara, cu privire la faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, care se afla pe strada Torontalului din Timişoara, a solicitat sprijinul ambulanţei, întrucât prezenta leziuni la nivelul feţei. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la spital, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un poliţist, care şi-ar fi provocat leziunile cu arma din dotare”, anunţă IPJ Timiş.
Surse apropiate anchetei au declarat că tânărul lucrează la Brigada de Operatiuni Speciale.

El a sunat la Serviciul de Ambulanţă, iar, odată ajuns la spital, medicii au anunţat Poliția conform procedurii. ”În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat Poliţia.

Articolul precedentAlexandru Rafila: „35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID au fost furnizate României dintre cele 80 de milioane comandate”
Articolul următorMarcel Ciolacu: „Peste 60% din totalul exporturilor de cereale din Ucraina au fost realizate prin coridoarele de transport din România”