Urmărit general prins la frontieră

A condus fără permis, a fost prins și condamnat. A ajuns urmărit general iar drumul lui s-a intersectat cu Poliția de Frontieră.

Un cetățean român, urmărit general, pe numele căruia era emis un mandat de arestare pentru pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, a fost prins la Cenad.

“În data de 25.09.2018, în jurul orei 06.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor specifice, pe sensul de intrare în țară, cetăţeanul român L.A., în vârstă de 38 de ani, domiciliat pe raza judeţului Caraș Severin.Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 1 an și 4 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. “ se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră i-au interrupt bărbatului călătoria. Acesta a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentColterm pornește căldura la Timișoara. Când încep testele
Articolul următorCamionetă lovită de tren, lângă Timișoara