Copilașii născuți prematur sau cei cu probleme grave de sănătate au o șansă în plus la un tratament mai bun, după ce mai multe spitale din Timișoara au primit sub formă de donații mai multe aparate de la organizația Salvați Copiii.

Una dintre unitatile medicale ajutate a fost Maternitatea Odobescu, unde a fost adus un ventilator de suport respirator, în valoare de aproape 40.000 de euro.

Maternitatea Odobescu, secție a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timişoara, este cea mai mare şi mai performantă maternitate de nivel III din vestul țării. Aici ajung prin transfer nou-născuți cu patologii grave din întreaga regiune, numărul nașterilor fiind cuprins între 3.000-3.500 de nașteri pe an, cu un indicator de prematuritate de 12,2-12,5%. Din păcate, vârsta de gestație la care se nasc acești nou-născuți este din ce în ce mai mică, iar lupta pentru această categorie de prematuri este din ce în ce mai dificilă”, spune dr. Gabriela Olariu, Șef Secție Neonatologie Maternitatea Odobescu.

Cazuri complexe din regiune ajung și la Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, denumită Maternitatea Bega. Numai în anul 2018, aici au avut loc 2.712 naşteri. Dintre acestea, o pondere semnificativă o reprezintă nou-născuţii cu patologie şi nou-născuţii prematuri care necesită tratament şi spitalizare de lungă durată, de la șapte zile la 30-90 de zile. Pentru această unitate, Salvati Copiii a adus o masa radiantă, în valoare de 17.500 de euro.

Capacitatea Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală tinde să fie întotdeauna plină, ceea ce denotă numărul tot mai mare de naşteri premature şi automat de pacienţi care necesită investigare, urmărire şi prevenţie pe termen lung. Organizația Salvați Copiii a fost alături de Secția de Neonatologie și ne-a ajutat prin sponsorizările făcute să salvăm viața multor bebeluși. Aparatura primită a ajutat echipa de medici să acorde nou-născuților asistență medicală la un standard ridicat. Din aceste motive este imperios necesară achiziționarea de aparatură medicală și implicarea comunității. Împreună putem salva mai multe vieți și ajuta nou-născuții tratați în unitatea noastră să primească îngrijire medicală foarte bună”, a declarat medicul Daniela Iacob, șef al Secției Neonatologie Maternitatea Bega.

O altă donație a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență Louis Țurcanu, unde a ajuns un aparat ecograf în valoare de aproximativ 40.000 de euro.

Salvați Copiii România sunt o prezență permanentă la Spitalul de Copii, prin ce face și ce dăruiește copiilor. Este o bucurie să îi avem alături de noi tot timpul, pentru ca la Spitalul Louis Țurcanu urmează să inaugurăm un nou corp de clădire, unde la etajul 5, totul va fi dedicat nou născuților și prematurilor. Indiferent câte dotări am avea, câte costuri ar presupune aceste dotări, nimic nu e prea mult când e vorba de salvarea vieții unui copil. La un spital cu asemenea anvergură, necesarul de dotări nu se termină niciodată”, a spus managerul Spitalului Louis Țurcanu, Ovidiu Adam.

Mii de copii au fost salvați, în ultimii aproape 10 ani, și cu ajutorul „Salvați Copiii”, care a donat, de-a lungul timpului, echipamente în valoare de 5 milioane de euro.

Anul acesta, cu tot cu zona de vest, ajungem în 49 de maternități, cu 115 echipamente, care au costat peste 1 milion de euro. Vom ajunge în aproape toate județele tării, în foarte multe zone, cu tot ce este nevoie în momentul actual, iar până la sfârșitul anului 2019, cumulat, donăm 630 de echipamente în 96 de maternități. Am investit 5 milioane de euro în echipamentele care vor asigura suportul necesar unui număr de 50 de mii de nou născuti. A scăzut mortalitatea infantilă, în 2010 era 11 la mie, acum a ajuns la 6,7 la mie. E o scădere importantă, la care sperăm ca am adus suportul. S-a discutat mai mult de neonatologie, specializarea a fost adusă la un nivel care își merită locul”, spune Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii Timișoara.

Articolul precedentEnglez mort pe Autostrada Vestului
Articolul următorÎntorși din drum de la frontieră