Astăzi, vremea va fi călduroasă și ușor instabilă. Cerul variabil, va prezenta înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara. Local în zonele de deal și munte și izolat în rest se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat, cantitățile de apă cumulate vor depăși 20…30 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 32 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 25 de grade, iar cele minime între 16 și 21 de grade, mai scăzute în depresiuni spre 13 grade.

Mâine, vremea se menține călduroasă și ușor instabilă. Cerul variabil cu înnorări mai accentuate în a doua parte a zilei și noaptea, când pe arii restrânse se vor semnala averse, descărcări electrice și posibil grindină și vijelii. Vântul va sufla slab la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 34 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade, mai scăzute în depresiuni până la 15…16 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză Banat-Crișana.

Articolul precedentVIDEO | Ana Maria Păcuraru, interviu eveniment cu șeful adjunct al NATO, Mircea Geoană: Ce i-a transmis Joe Biden lui Vladimir Putin. Culisele întâlnirii de la Geneva
Articolul următorAproape jumătate de țară, sub COD PORTOCALIU de vreme rea!