14 copii din județul Timiș au fost confirmați cu Covid-19, după ce s-au întors dintr-o tabără de schi din Serbia.
„Este vorba despre un grup de 89 de elevi şi profesori care au fost în perioada 2 – 9 ianuarie într-o tabără de schi, la Kopaonik, în Serbia. La întoarcerea în ţară, 14 copii din acest grup au fost confirmaţi pozitiv şi a fost declarat focar. Ei provin din mai multe şcoli din judeţul Timiş şi au prezentat forme uşoare ale bolii, nefiind necesară spitalizarea”, a precizat pentru Agerpres, Cornelia Bubatu, purtătorul de cuvânt al DSP Timiş,
La momentul actual, în judeţ sunt acum şase focare active de COVID-19.
De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 21 de cadre medicale cu COVID-19.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 798 de cazuri noi de infectări cu SARS-CoV-2 în judeţ, dintre care 418 în Timişoara.
Sunt 187 de bolnavi cu COVID-19 şi suspecţi internaţi, iar 26 sunt trataţi în secţiile ATI. S-a înregistrat un deces.
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a urcat la 3,32 la mia de locuitori în judeţ şi la 4,34 la mie în Timişoara. Cel mai ridicat indice de contaminare este în Dumbrăviţa (10,65) şi Moşniţa Nouă (9,16).
Timişoara şi alte 19 localităţi sunt în scenariul roşu pandemic.
Foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Timis