În 26 octombrie 2018, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, la Centrul Regional de Afaceri, cea de-a 25-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș.
Topul Firmelor, la nivel judetean, este organizat de către camerele de comerț teritoriale, pe baza unei metodologii unice și unitare la nivel național. Pentru realizarea clasamentului, se prelucrează numai bilanţurile depuse în termenul legal la Ministerul Finanţelor Publice.
Topurile judeţene sunt structurate pe 7 domenii de activitate (Cercetare-Dezvoltare și High-Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură, Pescuit; Construcții; Servicii; Comerț; Turism), 251 grupe (conform codului CAEN) și 5 clase de mărime.
“Clasamentul Topului Firmelor din Județul Timiș pentru anul 2017 reunește 9.169 firme care au îndeplinit criteriile de eligibilitate, dintr-un număr de 30.071 care au depus bilanţul contabil pentru exerciţiul financiar trecut. Dintre acestea, sunt evidenţiate 1.787 firme care au reuşit să se claseze pe locurile I, II şi III, structurate pe 7 domenii de axctivitate, grupe şi clase de mărime, determinate prin ordonarea descrescătoare a punctajului. Totodată, 238 firme a căror perseverenţă le-a oferit clasificarea pe unul din primele trei locuri în Top în ultimii șapte ani vor fi distinse cu Trofeul de Excelenţă. “ se precizează într-un comunicat al CCIAT.