Timișoara Saracens a stabilit scorul record al sezonului în rugby-ul românesc și va juca o nouă finală de Cupa României, a cincea consecutivă.
Timișorenii nu au avut milă de rugbyștii de la Tomitanii Constanța, iar până la pauză conduceau deja cu 54 – 0. Fercu a fost cel care a deschis balul încă din minutul 5, acesta fiind primul eseu din acest sezon al fundașului lui Saracens. Până la pauză Melinte a mai reușit trei eseuri, după care Strătilă, Tătătruș, Popa și Rus au culcat câte o dată balonul în terenul de țintă dobrogean. S-a, cu 6 transformări, și Melinte cu una, au stabilit diferența de la pauză.
În repriza a doua eseurile au continuat să vină în dreptul timișorenilor. Luke Samoa a reusit doua dintre ele, dupa care Strătilă și-a desăvârșit și el dubla, iar până la final Morrison, Maliepo, Vaovasa, Radoi, Jipa si Manumua au inscris si ei cate un eseu. Cinci dintre reusite au fost si transformate de Samoa, iar unul de Jipa, care au stabilit și scorul final, 111-0 pentru Timișoara Saracens.
Odată cu acest rezultat, Timișoara încheie grupa pe primul loc, la trei lungimi de marea rivală din Baia Mare.
Scorul înregistrat în meciul de la Constanța apropie Timișoara de recordurile stabilite în 2014, când ruigbyștii bănățeni treceau cu 110-0 si 116-0 de Știința Petroșani în grupa din Cupa României, pentru ca mai apoi să treacă cu 123-0 de Poli Agro Iași. Dintre marcatorii de la acel meci cu Iașiul, unul a înscris și la Constanța, Vasile Rus.
Finala Cupei României este programată în 7 decembrie, la Brașov, când timișorenii vor înfrunta Steaua.